Ce a însemnat primul an şi jumătate de activităţi ale proiectului!

Să lucrăm în acest proiect pentru noi, echipa DGASPC Arad a însemnat să facem faţă multor provocări.

Prima a fost aceea de a constitui şi menţine o echipă care a trebuit să înveţe repede ce înseamnă un proiect european, în cadrul POSDRU. În instituţia noastră nu a existat experineţa de a lucra în cadrul unui astfel de proiect, asa că multe lucruri fiind noi, neexplorate au necesitat investirea de timp şi efort pentru găsirea de soluţii viabile, eficiente şi în interesul atât al proiectului cât şi al instituţiei.

Să ne armonizăm cu două organizaţii neguvernamentale care lucrează după alte reguli, altă cultură organizaţională, alte probleme şi constrângeri a fost o experienţă care ne-a arătat diversitatea de a aborda, privi şi interveni în acelaşi ”spaţiu” – munca cu grupurile vulnerabile. Un alt tip de intervenţie, nouă chiar dacă cu aceeaşi beneficiari, ai noştri a necesitat o abordare diferită, constrânşi fiind şi de ceea ce este strict delimitat în proiect. Să fii concentrat pe rezultate cuantificabile într-un timp determinat şi cu instrumente noi a fost uneori primordial intervenţiei personalizate unor beneficiari, care a trebuit să fie ”abandonaţi” în favoarea ”proiectului”.

Cele mai dure/ provocatoare / emoţionante şi stresante momente au fost cele legate de munca cu beneficiarii:

  • să-i vezi, să-i cunoşti, să le câştigi încrederea şi să-i ajuţi;
  • să-i convingi că ai ceva de oferit în interesul lui, să-l coparticipi şi responsabilizezi, a fost de departe cel cel mai dificil aspect uneori.

Pe de altă parte, ni s-au reconfirmat valori şi principii ce uneori par supraestimate dar care dau rezultat şi satisfacţie oricărei munci:

  • să comunci, să colaborezi, să te mobilizezi şi să mobilizezi;
  • să te implici şi să implici pe alţii: autorităţi locale, instituţii partenere sau colaboratoare, beneficiari sau orice persoană care te poate ajuta.

Şi după atâta muncă şi frământări am avut surpriza să constatăm ca până la urmă să mai şi depăşim unii indicatori pe care ni i-am propus pentru această perioadă.

Munca susţinută până la urmă va da roade… indiferent de ce spun unii sau cred alţii, şi nu e un slogan populist, ci ceea ce am constat noi, chiar dacă uneori am fost neîncrezători şi deznădăjduiţi… Să vrei cu adevărat este mai important decât să te gândeşti mereu la piedici. Să anticipezi greutăţile îţi aduce un avantaj dar tot va trebui să treci peste ele. Şi noi am avut destule: de la echipă aproape continuu incompletă, la lipsă de interes din partea multora, parteneri şi posibili beneficiari, la necorelarea resurselor cu nevoile, la neînţelegerea unor aspecte legate de program sau altele…

Să fim sprijiniţi de parteneri ce nu ne-au dezamăgit a fost reconfortant, dar câţi sunt aceştia? Cine îşi mai permite ”luxul” de a ajuta cand este prins în propriile-i probleme ce nu suferă amânare, aşa că le suntem recunoscători celor ce ne-au dovedit încă o dată că doresc să facă ceva pentru oameni, pentru comunităţile lor.

Rezultate ianuarie – martie 2012 sau ce am reuşit să ducem la bun sfârşit…

  • S-au oferit servicii de informare şi consiliere privind cariera pentru 81 de beneficiari.
  • Au fost înscrise la cursuri de formare profesională 142 de persoane.

Cursuri finalizate şi aflate în derulare în primul trimestu al anului:

  1. Agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport – Arad S13 – Finalizat
  2. Agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport – Arad S14 – Finalizat
  3. Mecanic auto – Buteni – Finalizat
  4. Lucrător commercial – Buteni – În derulare
  5. Bucătar – Buteni – În derulare
  6. Agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport – Ţipari – În derulare

Şi la final câteva imagini … din primul trimestru de activitate al anului 2012.

no images were found

Articol semnat de Elena Robotyin, expert sociolog