“Sanse egale pe piata muncii”

Cofinanţator: Consiliul Judeţean Arad
Solicitantul principal: Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse,

Parteneri:

  • Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad,
  • Bernard Brunhes International,
  • European Platform for Rehabilitation,
  • Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1- Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi,
  • Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Foto: Întâlnire de lucru la Arad, 2010

Programul: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6. Promovarea Incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie – 6.2.
Valoarea proiectului
: 16.810.332 Lei
Scop
: Creşterea oportunităţilor de angajare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi.

Rezumat:

Proiectul a demarat în anul 2008, are o perioadă de derulare de 3 ani şi cuprinde trei componente:

  • Evaluarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi cu scopul integrării pe piaţa muncii.
  • Dezvoltarea serviciilor sociale integrate orientate cu prioritate pe piaţa muncii, adresate persoanelor cu dizabilităţi.
  • Dezvoltarea de standarde profesionale.

Pentru implementarea proiectului D.G.A.S.P.C. Arad a înfiinţat Compartimentul de angajare asistată şi Compartimentul de evaluare iniţială, extinsă, pregătire şi formare prevocaţională. Activitatea acestora a început în luna februarie a anului 2010.

Compartimentul de angajare asistată presupune servicii de suport furnizate pentru o perioadă de timp determinată și alte servicii corespunzătoare pentru a asista și menține o persoană cu dizabilități într-un loc de muncă cum ar fi:

  • Servicii de suport și / sau alte servicii corespunzătoare care sunt organizate și furnizate astfel încât să asiste beneficiarul pentru a fi angajat pe piaţa liberă a muncii;
  • Servicii care se bazează pe determinarea nevoilor beneficiarului.

Activitatea Compartimentului de evaluare iniţială, extinsă, pregătire şi formare prevocaţională constă în:

  • Identificarea şi selectarea persoanelor cu dizabilităţi
  • Evaluarea competențelor, deprinderilor, aptitudinilor, potențialului de a munci folosind instrumentul de evaluare a nevoilor și punctelor tari pentru găsirea unui loc de muncă
  • Întocmirea profilului privind pregătirea pentru muncă și recomandarea serviciului adecvat persoanei.

În prezent, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lansat un proiect de lege privind organizarea serviciului de angajare protejată, serviciului de angajare asistată şi serviciului de pregătire şi formare prevocaţională, în baza art. 79 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Acest articol a fost publicat în Proiecte. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.