“PROACT – Masuri active pentru integrarea profesionala a persoanelor cu handicap”

Finanţatori: F.S.E.-P.O.S.D.R.U.
Cofinanţator: Consiliul Judeţean Arad

Solicitantul principal: Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany
Parteneri: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad
Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad

Programul de finanţare: P.O.S.D.R.U., Axa 6-Promovarea incluziunii sociale, D.M.I. 6.1- Dezvoltarea economiei sociale

Valoarea proiectului: 2.167.849 Lei

Descrierea activităţii:

Activităţile din cadrul proiectului sunt adresate persoanelor cu vârsta peste 18 ani din judeţul Arad, care deţin un certificat valabil de încadrare în grad de handicap şi care doresc să-şi identifice un loc de muncă.

Prin intermediul proiectului sunt oferite următoarele servicii gratuite:

  • Cursuri de calificare, cu certificat, în diferite domenii;
  • Sprijin în identificarea unui loc de muncă;
  • Instruire pentru utilizarea calculatorului;
  • Formare de competenţe antreprenoriale – dezvoltarea unei afaceri;
  • Formare de competenţe sociale şi civice – respectarea egalităţii de şanse şi combaterea discriminării.

În cadrul acestui proiect, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad este partenerul resursă în ceea ce priveşte:

  • identificarea, recrutarea şi abordarea beneficiarilor proiectului,
  • mobilizarea membrilor comunităţii pentru a participa la campaniile şi evenimentele de vizibilitate şi de promovare ale proiectului

De asemenea, alocă spaţiile necesare derulării activităţilor de informare a beneficiarilor, a programelor educative acreditate, a grupurilor de suport, a sesiunilor de informare individuala şi de grup.

Perioada de implementare a proiectului: 24 de luni.

Pagina web proiect

UPDATE – 30.11.2011

05.12.2011 – Ziua Internationala a Personalor cu Dizabilitati – vezi articolul aici.

UPDATE – 07.12.2011

Finalizarea primului curs de calificare profesionala – lucrator in comert nivel 1. Vezi articolul aici.

UPDATE – 23.01.2012

Studiile si selectarea primului job – vezi articolul aici.

UPDATE – 21.02.2012

Despre oameni – citește articolul aici.

Acest articol a fost publicat în Proiecte. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.